Jocul

Este limbajul copilăriei, este modul natural de comunicare, modul prin care copiii exprimă ceea ce gândesc, ceea ce trăiesc sau simt, calea prin care ei cunosc şi înţeleg lumea.

Aşadar, jocul are un rol foarte important, este esenţial în viaţa celor mici, este o activitate care le face plăcere şi prin care sunt dispuşi să-şi însuşească, cu efort minim şi voluntar, cât mai multe cunoştinte.

Jocul şi învăţatul sunt activităţi care se îmbină perfect. De aceea suntem de părere că jucăriile copiilor trebuie alese cu maximă atenţie, să fie adecvate vârstei, să fie calitative, sigure, să transmită un mesaj şi să aibă un rol precis în procesul de învăţare şi dezvoltare al copiilor.

Dezvoltarea fizică

Abilitatea motorie brută

Reprezintă folosirea grupelor mari de muschi pentru mişcarea majoră a corpului, spre exemplu mersul pe bicicletă cu menţinerea echilibrului, coordonarea mişcarilor sau realizarea săriturilor.

Abilitatea motorie fină

Implică utilizarea rafinată a muschilor mici ce controlează mâna, degetele şi permite finalizarea unor sarcini cum ar fi modelatul, scrisul sau inchiderea nasturilor.

Percepţia vizuală

Reprezintă abilitatea ochiului de a interpreta informaţiile din câmpul vizual. Percepţia rezultată fiind cunoscută sub numele de vedere, aceasta îi ajută pe copii să înţeleagă, să recunoască şi să identifice diferite mărimi, forme, culori şi relaţii spaţiale.

Coordonarea mână-ochi

Controlul coordonat al mişcării ochilor împreună cu cea a mâinilor şi procesarea informaţiei vizuale pentru a ghida atingerea şi apucarea obiectelor. Cu ajutorul acestei abilităţi se pot finaliza sarcini de zi cu zi, cum ar fi hrănitul sau desenatul.

Abilitatea auditivă

Reprezintă percepţia sunetului şi detectarea vibraţiilor prin intermediul urechii. Aceasta abilitate este foarte importantă întrucât ne influenţează în procesele de vorbire, gândire şi de învăţare.

Simţul tactil

Reprezintă percepţia diferitelor suprafeţe prin contact cutanat direct.

Recomandări pentru dezvoltarea abilităţilor dorite