Colecţia:
Crayon Rocks
Crayon Rocks sunt creioane cerate cu totul speciale – au forma unei mici pietricele, se țin natural între degete și încurajează fără efort prinderea corectă a instrumentelor de scris, cunoscută ca priza tripod. Un detaliu mic, cu un impact mare asupra dezvoltării copilului.
Făcute în SUA din ceară de soia și uleiuri naturale, fără parafină sau substanțe toxice, Crayon Rocks sunt sigure chiar și pentru cei mai mici. Culorile vii și textura moale le fac plăcute de folosit, iar forma lor unică transformă desenul într-un exercițiu natural de pregătire pentru scris.